Am avut o mama hiper energica. Conversatiile noastre telefonice erau mereu intrerupte de oameni care ii intrau in birou si atentia distributiva a mamei raspundea la 7 intrebari in acelasi timp. "Inutza, vorbim mai incolo, sunt in sedinta, sunt la examen, sunt la minister" etc. Seara ma duceam la ei in vizita si o vedeam mereu ocupata. Cu laptopul in brate, sau la PC, inconjurata de zeci de hartii... avea de facut nu stiu ce situatie, x raport etc. Imi dadea mailuri cu chestii la care ma ruga sa o ajut pe la 5 dimineata. "Mami, trebuie sa te odihnesti, mami, te rog ai grija de tine, mami, exagerezi cu stresul, maaaaami!"
Genul asta de conversatii le-am tot avut o lunga perioada de timp, pana sa inceapa sfarsitul.
Au fost zile numarate pe degetele de la o mana cele in care am putut sa ne vorbim. In una dintre ele, eram toti 4. Atunci pot spune ca ne-am luat la revedere. Era optimista, zambitoare si ne consola. Ca...o sa fie totul bine.
Apoi nu ne-a mai putut vorbi, desi a incercat. Dar ne auzea. Am apucat sa ii multumesc pt tot ce a facut pt noi, pt ce om, mama, si prietena a fost, am rugat-o sa ma ierte pt orice suparare i-am adus vreodata.
Am 29 ani, nu mai sunt un copil de mult. Fiecare secunda a fost o invatatura, tot ceea ce sunt se datoreaza parintilor mei. Cu toate astea, acum sunt un copil ramas fara mama. Am o gramada de intrebari pe care nu am apucat sa i le pun, sunt o multime de lucruri pe care inca nu le stiu, sfaturi pe care doar o mama ti le poate da si nu mai am cui sa i le cer. Un parinte este fara indoiala de neinlocuit.
Dragi parinti si nu numai, nu luati de bun timpul pe care il aveti. Stiu ca sunteti ocupati, ca munciti pt o cariera, pt copii. Totusi...cand ajungeti acasa, incercati sa fiti...doar acasa, si weekend-ul sa fie weekend, iar sarbatorile, momente in familie. Mergeti la plimbare, sariti in pat, aruncati cu perne, faceti prajituri si haos in bucatarie! Dati muzica tare si dansati ca intr-o casa de nebuni! Radeti cu gura pana la urechi si pt cele mai neinsemnate prostii! Strambati-va si jucati-va! Cu momentele astea ramanem in minte, amintiri ale vremurilor cand totul era bine.
Invatati-i pe cei mici (sau mari) cate rani vindeca mierea, ce bune sunt merele date pe razatoare si verdeturile in mancare, cum sa faca o limonada, o ciorba, cate cani de apa trebuie la o cana de orez, cat detergent sa puna in masina de spalat, la cate grade se spala un pulover. Invatati-i pe copii sa fie optimisti, darnici si iertatori. Lasati-i sa viseze, coaseti impreuna costume de astronaut sau balerina cu care sa adoarma sau sa iasa la joaca in fata blocului. Nimicuri din astea, minuni pe care le fac parintii fara sa isi dea seama.
Nu uitati sa traiti cat de mult puteti, sunteti sprijinul nostru chiar si dupa ce...nu mai sunteti.
Fiica Doamnei Mela
Imi pare nespus de rau pentru pierderea ta, a voastra! Si pentru noua plecarea doamnei Mela ne a adus tristete, mahnire. Sunt convinsa ca asa cum era un dascal exceptional, era si o familista extraordinara. Da, cum bine ai subliniat, din plecarea ei, am mai invatat ca viata e f scurta si imprevizibila. Vorbisem cu dna Mela cu 3 zile inainte , cca o ora si jumatate chestiuni legate de cum sa fie mai bine copiilor nostri... As fi vrut sa fi petrecut mai mult timp cu dansa, dar si asa cat a fost , a fost suficient sa mi dau seama cat de mult ne a iubit copiii, cat de dedicata era..
RăspundețiȘtergereMadalina, iti scrie Felicia, o mamica din cadrul Gradinitei nr 197. Te imbratisez!
PS.Vb cu dansa inainte cu 3 zile de a se interna.
RăspundețiȘtergereUn bun dascal, o buna mama, un om cu mare suflet mare, intr-un cuvant un om exceptional. Nu o vom uita niciodata atat parintii cat si copii. Grupa Albinutelor Gradinita 197
RăspundețiȘtergere